Durerea este o tem? frecvent întâlnit? în opera poetic? ?i aforistic? a scriitorului Teodor Dume. Dar aceast? durere nu înrobe?te, ci este „o durere din care se va na?te o alt? via??”, „o durere care te înva?? cum s? învingi moartea”. Cu alte cuvinte, durerea devine o treapt? c?tre eul transcendental, nemuritor. Poetul trateaz? poezia cu respect ?i responsabilitate, aceasta fiind pentru el o adev?rat? cale spiritual?. Chiar dac? ini?ierea nu a fost deloc u?oar? ?i încerc?rile vie?ii l-au aruncat, uneori, în abisuri incognoscibile, el a ales s? mearg? pân? la cap?t. Durerea a fost marele s?u maestru, fr?gezindu-i inima ?i sufletul, iar dragostea l-a salvat de la aneantizare ?i i-a transformat via?a într-un miracol. Poetul ne m?rturise?te în acest sens c? „durerea înfipt? între coaste / îmi gr?be?te r?spunsul / preg?tit sub limb?”, nefiind sigur „cât? triste?e poate fi / în firea lucrurilor”. ?i totu?i este con?tient c? are „nevoie de lini?te / pu?in? durere / maturitate / ?i crez”.

S? analiz?m, dup? m?rturisirea de mai sus, care au fost pa?ii pe aceast? cale spiritual? ?i artistic?. Prima oar?, poetul a c?utat „Adev?rul din cuvinte” (editura Litera, 1984), dar pentru o c?utare atât de profund? avea nevoie de un „Strig?t din copil?rie” (editura Dinastic, 1995). „Moartea, un fluture alb” (editura PIM, 2015), i-a dat ocol de atâtea ori, fascinându-l cu frumuse?ea ei metamorfic?, dar poetul, înc? tr?itor pe aceast? lume, dator iubirii eterne, dar ?i amintirilor care zidesc uneori iluzii pe retina ochiului l?untric, a cerut „Azil într-o cicatrice” (editura PIM, 2015). De aici, privind lumea prin „Vitralii pe un interior scorojit” (editura PIM, 2016), a continuat s? scrijeleasc? hârtia analizând „Durerea din spatele c?rnii” (editura PIM, 2017).

Totodat?, trebuie spus c? poetul a avut ?i o c?l?uzire uman? pe drumul cuvintelor, Gheorghe Grigurcu fiind cel care a semnat prefe?ele primelor sale trei volume. Girul marelui critic nu l-a împiedicat s? r?mân? o fire modest? ?i s? se dedice cu pasiune ?i devotament scrisului. Poate doar r?bdarea i-a dat unele b?t?i de cap, deoarece el nu este genul de poet care s? a?tepte r?spunsuri, mai ales atunci când „lini?tea sufoc? privirile” sau când îl fr?mânt? gândul senectu?ii. Tocmai de aceea, s-a comportat uneori ca un copil care „agit? cerul ?i plânge”, singura diferen?? dintre copil ?i adult fiind „doar o t?cere”.

Necunoa?terea marilor adev?ruri l-a f?cut s? se simt? p?r?sit de divinitate ?i s? se refugieze „printre resturi, singurul loc de care moartea nu ?tie”, adic? în locul în care a locuit cândva o femeie. ?i totu?i, din inima poetului a izvorât neîncetat fluviul iubirii, dar ?i el a fost habitatul unui pe?te Piranha. Acest pe?te nu a îndeplinit dorin?e, precum pe?ti?orul de aur, dar prin mu?c?turile lui mici ?i devoratoare, a spus cuceritor: „înva?? din triste?i iube?te absent / ?terge cu ?erve?elul orice urm? de atingere / ?i calc? pe durere ca moartea pe lut”. Superbe aceste pove?e care ne îndeamn? s? mergem mai departe, indiferent de suferin?a prin care trecem.

Poetul devine „colec?ionarul de r?ni”, presupunând c? „nu to?i oamenii locuiesc în Dumnezeu”, dar tot el simte cum „ceva se mi?c? în ritmul unor b?t?i de inim?”. Poezia sa, în ciuda durerilor, absen?elor ?i p?rerilor de r?u, e plin? de vivacitate ?i are o muzicalitate aparte. Într-un punct ce pare a fi „terminal”, Teodor Dume ne avertizeaz? c? „unele suferin?e / au ie?it din matc? / t?cere / curând voi ie?i ?i eu”. Aceast? „plecare cu reîntoarcere imposibil?” este durerea cea mai teribil? din spatele c?rnii. Dar chiar ?i aceast? durere are un remediu care const? în înve?nicirea clipelor cele mai frumoase prin poezie. Iar cei care vor citi aceast? poezie, vor deveni, la rândul lor, nemuritori.

Ionu? Caragea

28 noiembrie 2016, Oradea