Pe coloana albastra sunt prezentate cele mai recente poezii de dragoste ale acestui autor.
Nicolae Marius Buchiu - Poezii de Dragoste
Cel mai recent text semnat Nicolae Marius Buchiu
De dragoste
?i coapsa ta, ?i mijlocul sub?ire,
Pe care mie-mi pare
c? le-ntreci dintr-o privire –
un soi de arm?, sigur? de sine
?i care ?tie tot, ?i în?elege sigur toate astea,
Ei bine ?mecheria asta din oglind?
În care ea se uit? ?i-?i ador? stresul – reaua,
Mi-ar pl?cea câteodat? s? te croiesc cu nuiaua.
Dar cu blânde?e, nostim-zâmb?rea??,
?tiind c? orele sunt sigure de sine,
?i vor veni adesea întreb?ri
peste aceste zâmbete încinse.
Vreun gol din noi, în care s? ne spun? con?tiin?a
C? vrem ceva cu toat? fiin?a, ?i nu prea ?tim ce e,
E nep?sare ?i-o derut? fa?? de-alte zile?
O melancolic? schimbare, care atunci când
vezi verdea??, pomi ?i soare
S-a ivit în tine?
Î?i aperi nostalgia ?i deruta dând zor
la fiecare col? dup? amor?
?i rev?zând acela?i gen de semne
?i pretinse în?elesuri.
Dar v?d c? orele obi?nuiesc s? treac? altfel.
Chiar ploaia cade oblic ?i-o-n?eleg.
Ca ?i cum ai vorbi cu cineva, mereu
prezent, pân? ?i-n adieri – aceste
lente, calme ml?dieri.
Iar lini?tea are secretul ei, constant,
Mereu prezent, ivindu-se cu-aceea?i fiin??.
Cu armele, privirea din oglind?.
E dur jocul adesea, fiindc? nu te po?i pune cu norocul,
Cu pletele, ?i înclin?rile din cap, cu umerii, cu totul
Nu e ceea ce e, nu e ce te fr?mânt?,
Nu faptul c? î?i întinzi mâna spre o frunz?
V?zându-te ca spectator – al unui dor,
Al umbletului dup? plete, dup? vânt,
Al unui cântec rotindu-se pe P?mânt.
Sau întristarea vag? ?i neîn?eleas? din orele târzii,
Ba chiar ?i din lumina ferestrelor de-acas?,
Din nemi?carea lucrurilor de pe mas?.
E c? mereu le asociez c-o moliciune,
Cu deta?area unor degete umblând prin plete.
C-o hain? pe un um?r, ?i setea dintr-o
sear? r?coroas?
Cu umbrele de arbori când te-ntorci acas?
Cu zgomotul de str?zi, de cheie ?i de u??
Cu lung? dup?-amiaz? de oblic? lumin?,
Ceva ce între ore ar trebui s? vin?.
?i care se strecoar? vag, u?or neîn?eles
dac? a? st?rui cu gândul,
E zâmbetul, e râsul, ?i pot spune, începutul
Unui constant – unei chem?ri – unui prezent
refugiu, dinspre mine,
Un calm, o ampl?-ncredere jucându-se
printre aceste zile,
Pe care-l ?tiu, ?i-l simt, gândind
sunt vesel, sunt întreb?tor,
uneori râd în ora care trece,
m? readuc ?i m? calmez cu amintiri
?i-n ochii t?i o nou? genera?ie începe.